De astăzi, arboriştii sau, mai exact, chirurgii copacilor, vor putea profesa cu acte in regulă. In premieră, în Arad, s-a organizat un concurs de atestare a acestei meserii.
Dacă în ţări precum Germania sunt zeci de mii de arborişti, în România ei se pot număra pe degete. Una dintre cele mai grele probe a fost cea de căţărare la 30 de m înaălţime. Doar 8 concurenţi din toată ţara au venit să dea examenul pentru atestat şi doar doi dintre ei s–au încumetat […]
UPDATE 2 Accident grav pe A1, lângă Aeroportul Arad: 1 mort și 3 răniți
UPDATE 2 Comunicat IPJ Arad La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a avut loc un accident cu consecințe grave. Din primele cercetări, un autoturism care se deplasa pe autostradă, în zona aeroportului, ar fi acționat sistemul de frânare. Autotrenul care se […]
Cum să nu stai la coadă, în vamă – să fii soţie de europarlamentar şi să ai paşaport diplomatic
Ela Falcă, soţia europarlamentarului Gheorghe Falcă, a fost pozată şi filmată, ieri, in jurul orei 15 şi un pic, in timp ce ieşea din ţară, pe sensul de intrare, ca să evite coada. Aşteptarea pentru intrarea in Ungaria era, la acea oră, de aproximativ o oră. Aşa că, poliţia de frontieră i–a permis să iasă […]