Peste 1000 de elevi din 30 de școli au marcat Ziua Internațională a Nonviolenței Școlare alături de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, în cadrul unor activități interactive dedicate prevenirii violenței, bullyingului și cyberbullyingului. Între 26–31 ianuarie, discuțiile deschise cu elevi, părinți și profesori au consolidat parteneriatul școală–familie–poliție, promovând respectul și comunicarea nonviolentă.
Cei mai mici au descoperit prietenia și empatia prin programul „Școala Siguranței Tedi”, iar alți 170 de elevi au participat la o experiență educativă specială la Teatrul de Marionete Arad, în cadrul unei campanii de prevenire a consumului de droguri.
O școală sigură se construiește zilnic, prin respect, dialog și implicare. Împreună, creștem o comunitate în care copiii se simt protejați și încurajați să aleagă nonviolența, se arată în comunicatul IPJ.