La data de 15 mai 2025, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre o agresiune.
Echipajul sosit la fața locului a constatat că cele reclamate se confirmă. Fapta ar fi avut loc în parcarea unui bloc din localitate, la fața locului fiind găsită o femeie de 49 de ani, care ar fi fost agresată de fostul concubin, un bărbat de 57 de ani, din Zărand. După săvârșirea faptei, acesta ar fi plecat într-o direcție necunoscută.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță, care a transportat victima la o unitate medicală, în vederea evaluării stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiind emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele bărbatului.
Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, în jurul orei 15:20, fiind condus la audieri, la sediul Poliției orașului Pâncota.
În baza probatoriului administrat, bărbatul urmează a fi reținut pentru 24 de ore.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, în funcție de rezultatul acestora urmând a fi luate și alte măsuri legale.