A sosit circul în oraş!

Iam prins pe acrobaţi la repetiţii. Aproape îţi taie răsuflarea salturile in aer, la mare înălţime. Spectacolul, o premieră după aproape 40 de ani, conţine numere de acrobaţie la trapez, zburători, acrobaţie în acvariu, echilibristică şi multe altele. Arkan, directorul circului italian” Viaţa de circar e grea, dacă nu o faci cu pasiune , nu rezişti. Si mai e şi o doză de nebunie.”

Viaţa de zi cu zi e cea a unui nomad.  Locuiesc în rulote, în care au tot confortul, până şi maşină de uscat haine. Cei mai mulţi dintre ei sunt gimnaşti de meserie. Daniel, un brazilian, acrobat la trapez, are 55 de ani, iar spectacolul trupei din care face parte,  este uimitor. Stefano, acrobat ” Există pericol desigur, dar noi ne calculăm foarte bine orice mişcare. Acum e puţin mai greu, pentru că o lună am stat, fără spectacole, iar acum trebuie să ne încălzim”

Circul va rămâne in oraş până în 9 martie. Biletele costa 45 de lei pentru copii şi 55 pentru adulţi şi cu 10 lei în plus, pentru un loc în lojă.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

În timp ce alimentele și carburanții se scumpesc de la o lună la alta, alocația pentru masa caldă destinată elevilor și persoanelor . . .

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Arad desfășoară, în perioada 13 – 19 aprilie 2026, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere, în . . .

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că Parchetul European (EPPO) a confirmat oficial deschiderea unei investigații privind achiziția de . . .

Un incident rutier aparent banal, dar cu implicații penale serioase, a avut loc în noaptea de 12 aprilie, în județul Arad. Un . . .

Articole POPULARE

Consiliul Județean Arad continuă investițiile în infrastructura educațională și transportul școlar, anunțând livrarea a încă șase microbuze electrice către primăriile din județ. . . .

Situație dificilă pentru zeci de familii din orașul Lipova, județul Arad, unde aproximativ 260 de apartamente au rămas fără apă potabilă de . . .

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs pe DN7, la ieșirea din localitatea Săvârșin, în direcția Vărădia . . .

În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de . . .