Acțiuni ale polițiștilor arădeni pentru siguranța rutieră

Polițiștii din Șiria au depistat, în noaptea de 30 ianuarie, un bărbat de 25 de ani care conducea un autoturism sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii continuă cercetările.
Totodată, pe 29 ianuarie, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune preventivă pentru respectarea legislației rutiere. Au fost verificate 18 autovehicule și aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.062 de lei, iar patru certificate de înmatriculare au fost retrase.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile pentru prevenirea accidentelor grave. Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 18.630 de lei, iar 17 șoferi au fost amendați pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, un permis de conducere a fost reținut, iar un certificat de înmatriculare a fost retras.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte o conduită preventivă pentru siguranța lor și a celorlalți.
D.M

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

S-a întamplat la ieşirea din Ghioroc, unde, din cauza poleiului, şoferul a pierdut controlul volanului. A sărit peste liniile de tramvai şi . . .

Un incident grav s-a petrecut în Gara CFR Arad, unde o femeie a fost victima unei tâlhării, în plină zi. Agresorul a . . .

În data de 15 ianuarie 2026, în jurul orei 03:30, pompierii militari arădeni au intervenit în urma unui accident rutier produs în . . .

Un grav accident rutier s-a produs în cursul nopții, la ora 03:28, pe drumul județean DJ 792C, la ieșirea din orașul Curtici . . .

Articole POPULARE

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 11:50, echipaje ale ISU Arad și IPJ Arad au intervenit în urma unui . . .

Primăria Municipiului Arad reamintește cetățenilor și persoanelor juridice obligația legală de a declara datele privind gospodăriile, terenurile, clădirile, animalele și utilajele agricole . . .

Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Local Arad informează că, în perioada 22–23 ianuarie 2026, între orele 09:00–12:00, circulația tramvaielor . . .

Topirea gheții de pe carosabil a scos la iveală adevărate cratere în asfalt, pe mai multe drumuri naționale din vestul țării. Gropile . . .