Un incident grav a avut loc în această seară, în jurul orei 21:23, în municipiul Arad, în zona Bisericii Sârbești. Potrivit informațiilor preliminare, a fost raportată o agresiune cu violență fizică, în urma căreia o persoană a fost înjunghiată.
La fața locului au fost trimise două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad – unul cu medic și unul cu asistent medical –, precum și echipaje de poliție.
Conform primelor date, în altercație ar fi fost implicate mai multe persoane, existând suspiciunea că ar putea fi vorba despre un scandal între clanuri.
Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportată la spital. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările incidentului, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Update 4 persoane, trei bărbaţi şi o femeie, au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Două persoane au fost transportate la spital, inclusiv tânărul de 23 de ani înjunghiat.
Update2 Cinci persoane au fost duse la audieri. Nu se ştie, în acest moment, de la ce a pornit bătaia. Tânărul de 23 de ani a fost tăiat cu un cutter este în stare stabilă. La spital a ajuns şi un adolescent de 16 ani, care, iniţial, a refuzat să meargă la spital.