O minoră a alertat degeaba Poliția la 112

La data de 5 iulie în jurul orei 15:00, o persoană a sesizat, prin 112, faptul că este răpită de fostul soț și ținută, fără voia sa, într-un beci.
Femeia a mai precizat că are 23 de ani și a transmis operatorului 112 un nume, a închis telefonul, iar ulterior nu a mai putut fi contactată.
La nivelul Poliției Municipiului Arad, a fost constituită o echipă complexă, formată din polițiști de ordine publică, investigații criminale, jandarmi, precum și polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
În continuarea cercetărilor, cu sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Arad și al Biroului de Analiză a Informațiilor Arad, la data de 6 iulie a fost identificată persoana care a apelat 112, și ulterior depistată, în localitatea Șiria.
În cauză, este vorba despre o minoră de 11 ani, cu domiciliul în Germania. Aceasta, aflându-se în vizită la o rudă, în municipiu, ar fi apelat abuziv numărul de urgență 112, după care ar fi aruncat cartela sim.
Mama minorei a fost sancționată contravențional pentru lăsarea nesupravegheată a acesteia, urmând a fi dispuse și alte măsuri, dacă se impun.
Comunicat IPJ Arad

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

O intervenție de urgență a jandarmilor arădeni a prevenit, joi seara, o posibilă tragedie în zona Gării din municipiul Arad. În data . . .

Un bărbat de 34 de ani din Arad, dat dispărut de familie, a fost găsit de autoritățile daneze. Acesta se află în . . .

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din localitatea Aluniș, județul Arad. Flăcările au cuprins casa, iar pentru stingerea . . .

Peste 900.000 de lei au fost încasați, în ultimele zece luni, din amenzi aplicate transportatorilor care au ignorat limitele legale de tonaj . . .

Articole POPULARE

Jandarmii arădeni din cadrul Detașamentului 5 Sebiș au descoperit, astăzi, 8 noiembrie, în piața agroalimentară din Hălmagiu, bunuri susceptibile a fi contrafăcute. . . .

Prima zi de școală, după vacanță, a venit cu surprize — nu doar pentru elevi, ci și pentru polițiști. Odată cu revenirea . . .

Serviciul Județean de Medicină Legală Arad poate depista, din această lună, substanțe psihoactive și toxice cu o precizie și viteză ridicată, datorită . . .

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în ultimele 24 de ore, doi cetățeni bulgari care conduceau . . .