Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad, cu atribuții de intervenție, au identificat un bărbat de 30 de ani, din Arad, care fusese dat dispărut de familie după ce a plecat fără acord din Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde se afla internat.
Mama sa a sesizat dispariția în data de 17 august 2025, apelând numărul de urgență 112, după ce fiul său a părăsit spitalul și nu s-a mai întors. Sesizarea oficială a fost transmisă către Dispeceratul Poliției Locale în 23 august, împreună cu detalii privind faptul că bărbatul este consumator de substanțe interzise și frecventează zonele Checheci și UTA.
Identificat pe Aleea Amara
Pe 25 august 2025, ora 15:00, un cetățean a semnalat prezența pe o bancă de pe Aleea Amara a unui tânăr ce părea sub influența unor substanțe interzise. Echipajul de poliție locală a intervenit imediat și, după semnalmentele primite de la Poliția Română (păr șaten, ochi căprui, tricou negru, pantaloni trening negri și tatuaj „ANTONIA” pe brațul drept), persoana a fost identificată ca fiind P.A.G., cel declarat dispărut.
Transferat la Psihiatrie
La fața locului a fost solicitată o ambulanță, iar bărbatul a fost transferat la Secția Clinică Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean, având antecedente de afecțiuni psihice și o condamnare anterioară pentru tâlhărie. Polițiștii locali au informat și Serviciul Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, întrucât bărbatul era cunoscut ca frecvent consumator de stupefiante.
Familia a fost notificată imediat și s-a prezentat la spital