Un incident grav s-a petrecut în Gara CFR Arad, unde o femeie a fost victima unei tâlhării, în plină zi. Agresorul a profitat de un moment de neatenție și a acționat violent, însă a fost identificat și reținut de polițiști la scurt timp după comiterea faptei.
Potrivit informațiilor transmise de Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad, fapta a avut loc în data de 15 ianuarie 2026. Femeia se afla în gară și număra banii pe care îi avea asupra sa, moment în care a fost îmbrâncită și lovită de un bărbat. Acesta i-a smuls suma de 800 de lei, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
Imediat după sesizare, polițiștii au demarat cercetările, iar în urma investigațiilor au reușit să îl identifice pe principalul suspect: un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Pâncota. Acesta a fost depistat pe strada Miron Costin, din municipiul Arad.
Pe baza probelor administrate, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie. Urmează ca acesta să fie prezentat magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării unor măsuri preventive.
Pentru a preveni astfel de fapte, autoritățile le recomandă cetățenilor:
–să evite expunerea ostentativă a bunurilor de valoare în spațiile publice;
-să nu numere bani la vedere, mai ales în zone aglomerate;
-să anunțe imediat autoritățile dacă observă comportamente sau situații suspecte.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului