Brancardier al Spitalului judeţean, prins cu medicamente şi consumabile în portbagajul maşinii

Un angajat al spitalului judeţean a fost prins de poliţişti, în flagrant, cu cutii de medicamente si material sanitare in maşină.  Conducerea spitalului a cerut ajutorul poliţiei, după mai multe sesizări privind dispariţia unor medicamente din unitate. E vorba de soluţii perfuzabile, anticoagulante, medicamente antiinflamatorii, eprubete şi perfuzii. Furtul se petrecea, mai ales în tura de noapte. Brancardierul este cercetat acum pentru furt şi, cel mai probabil, îşi va pierde locul de muncă.

„De când am fost numită manager al acestui spital am avut ca principală preocupare asigurarea tuturor celor necesare îngrijirii pacienților. Nu a fost ușor deoarece nu avem mulți bani la dispoziție și aceștia trebuie drămuiți cu atenție pentru ca personalul medical să aibă toate cele necesare tratării și îngrijirii bolnavilor. Nu pot să concep că, în timp ce noi depunem eforturi susținute să le asigurăm, alți colegi sustrag bunuri, vitale salvării pacienților.
Așadar, acțiunea de verificare a acestui brancardier a avut loc ca urmare a unor suspiciuni referitoare la sustragerea de medicamente și alte bunuri de uz medical, din spital. În paralel cu ancheta poliției, noi am dispus, prin intermediul comisiei de disciplină, desfacerea contractului de muncă al acestuia”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad, într-un comunicat remis presei.
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat, la rândul său: „Cu toții facem eforturi mari să schimbăm aspectul sistemului medical arădean și încrederea în Spitalul Județean. De aceea, am declarat și am cerut toleranță zero față de furturile din spital, care sunt un atentat la viața pacienților, un abuz incredibil al celor de care depind oamenii în cele mai  vulnerabile ipostaze. Aceste acțiuni de control trebuie continuate și înăsprite, fiindcă nu este corect nici față de pacienți și nici față de angajații cinstiți ca spitalul să fie afectat și să sufere din cauza unor hoți fără scrupule”.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

“Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

La data de 15 mai 2025, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre o agresiune. Echipajul sosit la . . .

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a stabilit cauza probabilă a incendiului izbucnit în data de 10 mai 2025 la noul Agora . . .

Negocierile dintre sindicalişti şi conducerea fabricii nu au avut rezultatul la care sperau angajaţii acestei fabrici. Mai exact, muncitorii cu 5 ani . . .

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a trei tineri, din Arad și Ineu. Din cercetările efectuate într-un dosar penal, . . .

Articole POPULARE

Interval de valabilitate: 17 mai, ora 10 – 20 mai, ora 10 Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini . . .

Tot mai mulți utilizatori au semnalat în ultimele zile primirea unor e-mailuri suspecte care pretind că provin din partea platformei de streaming . . .

La data de 15 mai 2025, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre o agresiune. Echipajul sosit la . . .

În urma accidentului rutier produs pe autostrada A1, între Nădlac și Arad, în care au fost implicate două autoturisme, autoritățile au confirmat . . .