Un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în misiune de menținere a ordinii publice în municipiul Arad, a intervenit în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care a fost semnalat un furt în zona unui centru comercial.
Ajunși la fața locului, jandarmii au fost informați de agentul de pază al magazinului că doi bărbați, care aveau acces în curtea interioară a centrului comercial pentru desfășurarea unor activități de mentenanță, ar fi sustras mai multe produse dintr-un container aflat în incinta unității.
În urma legitimării, s-a stabilit că cei doi au vârstele de 46 și 50 de ani. Aceștia au declarat că au considerat că bunurile respective urmau să fie aruncate și, profitând de lipsa unui agent de pază în zonă, le-au luat pentru uz personal.
Produsele sustrase erau desigilate, deteriorate și scoase din gestiunea magazinului din cauza unor defecte de funcționare. Bunurile au fost încărcate în două autoturisme aparținând celor doi bărbați, iar în momentul în care unul dintre vehicule a părăsit curtea magazinului de bricolaj, agentul de pază a sesizat organele de ordine.
Jandarmii arădeni au întocmit actele procedurale prevăzute de lege, urmând ca cercetările să continue sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Prejudiciul, în valoare de 3.569,17 lei, a fost recuperat integral.
Foto arhiva