În anul 2024, părinților elevilor din cadrul unui liceu de din Arad li s-a solicitat, pe căi neoficiale, o contribuție „voluntară” de 200 RON pentru fiecare copil. Această sumă trebuie virată în contul unei persoane fizice sau predată personal unui reprezentant al părinților până la o anumită dată din acest an.
Deși legislația românească interzice în mod explicit cererea de fonduri de la părinți pentru nevoile școlilor, se pare că practica contribuțiilor mascate sub forma „donațiilor voluntare” rămâne înrădăcinată în unele instituții de învățământ. Astfel de contribuții sunt prezentate ca necesare pentru susținerea unor activități sau îmbunătățiri care depășesc bugetul alocat de stat.
O practică la limita legii
Conform legii educației naționale, școlile nu au voie să solicite bani de la părinți pentru desfășurarea actului educațional. Cu toate acestea, părinții elevilor din multe unități școlare se confruntă cu cereri subtile sau directe de fonduri sub forma contribuțiilor „voluntare”. În unele cazuri, suma de bani este colectată în conturi private, iar destinatarul final al acestor fonduri nu este clar definit.
Această situație ridică întrebări importante: în ce măsură astfel de contribuții sunt cu adevărat voluntare? Și mai important, unde merg banii colectați?
Presiune socială și lipsa de transparență
Deși contribuțiile sunt prezentate drept „voluntare”, mulți părinți simt o presiune socială să contribuie, pentru a nu afecta indirect poziția copilului lor în cadrul colectivului sau a nu crea tensiuni în relația cu ceilalți părinți și cu cadrele didactice. Această practică devine, astfel, o formă de obligativitate mascată, care subminează ideea de egalitate în accesul la educație.