Denis Hrezdac revine le UTA, Loai Halaf a plecat

Mijlocașul Denis Hrezdac revine la Arad după împumutul la Corvinul Hunedoara. În perioada petrecută la Hunedoara, el și-a pus în palmares câștigarea Cupei României și meciurile din preliminariile competițiilor europene.

El a primit în această vară acceptul de prelungirea împrumutului la Hunedoara din partea condurcerii clubului, însă a fost solicitat să revină după meciurile bune jucate în competițiile europene. În plus, el ar putea fi varianta de schimb dacă Cristian Mihai va fi vândut la alt club.

Iată si comunicatul clubului UTA despre sosirea lui Denis:

Denis Hrezdac revine la Arad!

știgător al Cupei României cu Corvinul, jucătorul Denis Hrezdac s-a alăturat, de astăzi, lotului condus de Mircea Rednic.

O prezență constantă ca și titular la hunedoreni, mijlocașul de 22 de ani a strâns 34 de meciuri în liga secundă și cupa României pentru un total de patru goluri și o pasă decisivă. A contribuit și la parcursul european al Corvinului în cele șase partide din preliminariile UEFA Europa League, respectiv UEFA Conference League.

Hrezdac a ajuns la academia UTA-ei la vârsta de 15 ani și a debutat la prima echipă doi ani mai târziu, sub comanda regretatului Ionuț Popa. Sezonul 2021-2022 a consemnat și primul sezon pentru Denis pe scena principală a fotbalului românesc.

Dacă Denis a revenit, ult alt jucător a plecat:

Mulțumim, Loai Halaf

Clubul UTA și jucătorul Loai Halaf au ajuns la un acord de reziliere pe cale amiabilă a contractului.

Mijlocașul israelean de 24 de ani a evoluat în patru meciuri în acest debut de sezon al SuperLigii.

Multă baftă în viitor, Loai!

Ne așteptăm ca în zilele următore să plece și fundașul Diogo Rodrigues, care a fost scos din lot de Mircea Rednic.

 

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

La staţiile de carburanţi,motorina costă 9,06 lei/l,benzina 95, 8,16 lei/l iar cea de 98 se apropie de 9 lei. Scumpirea carburanților continuă . . .

Cu puțin timp în urmă, o femeie de 67 de ani a fost lovită de un autoturism în intersecția din fața Spitalul . . .

Un incendiu violent a izbucnit vineri dimineață, în jurul orei 05:40, la o locuință din Șeitin, mobilizând de urgență pompierii militari din . . .

În dimineața zilei de 26 februarie 2026, în jurul orei 06:00, pompierii militari din cadrul ISU Arad au intervenit pentru stingerea unui . . .

Articole POPULARE

UTA a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susținut la Clinceni cu Metaloglobus București, echipa clasată pe ultimul loc. Meciul s-a disputat . . .

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au desfășurat, în data de 6 martie, o acțiune amplă pentru reducerea riscului rutier la . . .

O postare apărută pe Facebook, în comunitatea din Vladimirescu, a stârnit îngrijorare după ce un locuitor a semnalat că doi copii, „nu . . .

De mai bine de o oră, un avion de mici dimensiuni survolează în mod repetat cerul municipiului Arad, atrăgând atenția și curiozitatea . . .