Video! Doi italieni, reținuți la Arad pentru o schemă internațională cu mașini închiriate și plăcuțe false

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Arad au destructurat o schemă de înșelăciune cu ramificații internaționale, în urma căreia doi cetățeni italieni, în vârstă de 45 și 60 de ani, au fost identificați și reținuți.
Ancheta, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, a scos la iveală faptul că, la sfârșitul anului 2025, cei doi ar fi închiriat două autoturisme din municipiile Arad și Timișoara. Ulterior, aceștia s-ar fi deplasat cu vehiculele până în localitatea Bari, Italia.
Pentru a-și pune planul în aplicare, autoturismele ar fi fost echipate cu plăcuțe false de înmatriculare românești. Ajunși la destinație, suspecții ar fi dezactivat sistemele de monitorizare GPS și ar fi declarat mașinile ca fiind furate în fața autorităților italiene.
La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în municipiul și județul Arad, precum și patru mandate de aducere. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză, sume de bani și bijuterii, fiind indisponibilizată și o autoutilitară.
Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la aproximativ 110.000 de euro.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării unor măsuri preventive.
Ancheta este în continuare în desfășurare.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs la ieșirea din municipiul Arad spre localitatea Zimand. În urma . . .

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au deschis un dosar penal după ce, la data de 4 februarie 2026, au descoperit . . .

De mai bine de trei ani, locuitorii satului Mândruloc, din județul Arad, trăiesc cu teamă din cauza a doi câini de talie . . .

În această seară, în jurul orei 19:00, pompierii militari arădeni au intervenit la un accident rutier produs pe A1, unde un autoturism . . .

Articole POPULARE

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Arad, împreună cu polițiștii Secției 5 Rurală Ineu, au descoperit o cantitate . . .

UTA a fost învinsă fără comentarii la Miercurea Cius, scor 2-0, de Csikszereda FK, în etapa a 26-a din Superligă. Cu acest . . .

Un bărbat din Arad a ajuns în arest, după ce, în seara de 3 februarie 2026, a atacat și jefuit un alt . . .

La data de 5 februarie 2026, minorii COVACIU MARIA-CRISTINA, de 14 ani și LUCACI PETRU-DANIEL, de 17 ani, au plecat dintr-o casă . . .