Exercițiul de alarmare publică Miercurea Sirenelor a fost amânat, în urma unei evaluări interne privind actualul context de securitate și necesitatea unei informări mai ample a populației.
Decizia a fost luată în mod deliberat, pe baza unei analize proprii, care a indicat că, în acest moment, este esențială consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie înțeles corect la nivelul întregii societăți.
Reprezentanții instituției subliniază că amânarea nu afectează în niciun fel obligația de testare periodică a sistemului național de alarmare publică. Verificarea tehnică, mentenanța și testarea funcțională a sirenelor rămân responsabilități instituționale permanente.
Autoritățile atrag atenția că un sistem care nu este testat regulat poate deveni ineficient exact în momentul în care este necesar. În situații reale de urgență, orice defecțiune poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol.
Exercițiile de alarmare nu au caracter formal sau simbolic, ci urmăresc două obiective clare: verificarea capacității reale de funcționare a sistemului și familiarizarea populației cu semnalele și semnificația acestora.
În perioada următoare va fi anunțat un calendar revizuit al exercițiilor, însoțit de măsuri suplimentare de informare publică, pentru ca aceste activități să se desfășoare în condiții de claritate, înțelegere și eficiență.