În timp ce mii de români au ieșit în stradă, în mai multe orașe ale țării, pentru a protesta împotriva corupției și pentru apărarea justiției, la Arad au fost prezenți doar 25 de oameni. Doar 25. Un număr care nu vorbește despre lipsa problemelor, ci despre o stare profundă de oboseală civică.
Mobilizarea a existat. Rețelele sociale au fost pline de apeluri, mesaje, îndemnuri. Pancardele au fost clare și curate: „Aradul fără corupție”, „Justiție fără corupție”. Protestul a fost pașnic, fără incidente. Și totuși, piaţeta din faţa Primăriei aproape goală.
Această prezență simbolică pare să reflecte starea societății civile arădene: sictirită, amortită, plictisită. Poate chiar resemnată. Oameni care, după ani de promisiuni, scandaluri și dezamăgiri, și-au pierdut speranța că politicienii mai pot lucra pentru binele comun, nu doar pentru interesul personal.
Politicienii locali se laudă constant cu realizările lor pentru oraș. În realitate însă, Aradul rămâne în urma Timișoarei ,ca să nu mai vorbim de Oradea. Este un oraș în care prosperă magazinele second-hand și sălile de jocuri de noroc, în timp ce centrul istoric are tot mai multe spații comerciale închise. Magazinele frumoase, vibrante, semn al unei economii sănătoase, lipsesc. În locul lor, vitrine goale și uși trase.
Aradul devine, încet, un oraș de provincie care își pierde identitatea industrială. Fabricile se închid, iar alternativele întârzie să apară. Locurile de muncă bine plătite sunt tot mai puține, iar tinerii aleg să plece.
Aleg orașe mai vii, oportunități mai clare și un viitor în care munca lor este apreciată. Cei care rămân oscilează între dezamăgire și neputință, între dorința de schimbare și lipsa de încredere că aceasta mai este posibilă.
Protestul mic de la Arad nu este un eșec, ci un semnal de alarmă. Este expresia unei nemulțumiri care nu mai are energie să strige, dar care există și apasă. Tăcerea celor mulți spune mai mult decât vocile celor 25. Spune despre o comunitate care a obosit să ceară normalitate. Ca să nu mai amintim,în contextul actual, că doar 4 magistraţi din Arad s-au solidarizat cu cei din întreaga ţară.
Însă tocmai aici se află pericolul cel mai mare. Atunci când oamenii nu mai ies în stradă, nu pentru că sunt mulțumiți, ci pentru că nu mai cred că are rost, spațiul public rămâne liber pentru abuzuri. Indiferența devine aliatul corupției.
Aradul nu duce lipsă de oameni inteligenți, harnici sau onești. Duce lipsă de încredere. Iar aceasta nu se câștigă prin lozinci sau postări, ci prin fapte reale, prin transparență și respect față de cetățeni. Până atunci, protestele vor rămâne mici, nemulțumirea mare, iar tăcerea — tot mai apăsătoare.
Comentarii (0)