,,Știai că….?”
Dragi iubitori ai comunicării informale, numele meu este Mela, iar pentru mai bine de 2 săptămâni, am încercat să adun cât mai multe informații referitoare la, în limbaj current, bârfit. De ce o facem?, Ce efecte are asupra noastră? și mai presus de toate, În ce privință m-aș putea înșela?, Asupra căror prejudecăți trebuie să reflect?
Cu sinceritate…
Nu o să mint când spun că, înainte să mă documentez, cunoștințele și convingerile mele cu privire la acest subiect au fost cât se poate de primare și superficiale, fiind mai mult decât convinsă de natura,, malițioasă” a bârfitului. Tot acest proces mi-a schimbat perspectiva asupra acestui ,,act” și sunt sigură că o va schimba și pe a ta. Mă voi asigura ca cele mai importante surse de informare pe care le-am utilizat să fie incluse în acest articol în cazul în care dorești să aprofundezi subiectul.
De asemenea, nu pot decât să îmi cer iertare dacă până la sfârșitul acestui articol, cuvântul ,,bârfit” îți va crea o stare de greață. Crede-mă, urăsc la fel de mult acest cuvânt și mă zgârie pe creier la cât de suprautilizat este și în viața de zi cu zi, însă sinonimele precum ,,pălăvrăgeală”, ,,știre”, sau ,,comunicare informală”, nu redau îndeajuns de bine sensul adevărat al cuvântului.
Ce este bârfitul?
Richard Weiner, autor a 23 de cărți de succes, printre care ,,Webster’s New World Dictionary of Media” și ,,Professional’s Guide to Public Relations Service”, a definit acest termen ca fiind o conversație scrisă, sau purtată față în față, despre viața privată a altor persoane care nu sunt prezente. De obicei critic, bârfitul reprezintă un barometru moral.
În discursul lui de la TEDxMiami din 2013, acesta stabilește o distincție clară între rumoare și bârfit. Pentru a simplifica cât de mult posibil lucrurile, îți voi arăta ce este bârfa și ce nu este rumoarea: bârfa are mereu o sursă identificabilă, și poate fi bazată pe un adevăr, în timp ce rumoarea nu are o sursă identificabilă și astfel este mai greu de stabilit dacă are la bază un adevăr.
De unde a început totul?
Se pare că, încă din viața umană timpurie, strămoșii noștri utilizau o formă a acestei comunicări. Șocant, însă, prin intermediul picturii rupestre, aceștia făceau schimburi de informații valoroase ,precum locațiile cele mai favorabile pentru vânat, cât și cele mai sigure. Mai târziu pe scara evoluției, membrii triburilor obțineau prin ,,bârfit” răspunsuri care le puteau asigura supraviețuirea: ,,Cine are cei mai influenți prieteni?”, ,,Ce trib are cele mai limitate resurse?, sau ,,Cine ar fi probabil să te înjunghie pe la spate?”. ,,Bârfa” era un element indispensabil din viața strămoșilor noștri, care erau cu mult mai îngrijorați pentru supraviețuirea lor, decât omul din 2024, sau decât adolescenta care nu are altă grijă decât să pornească o adevărată discuție despre bârfă. Patetic, nu-i așa?
Lăsând glumele la o parte ( pentru moment), probabil că vă întrebați de ce mai avem noi nevoie să bârfim, de ce există atâtea reviste, emisiuni, podcast-uri în care se vorbește despre viața personală a celebrităților, sau de ce încă vorbim pe la spate alte persoane la școală, sau la locul de muncă? Momentan, am clarificat faptul că bârfa nu este ceva nou, chiar dacă avem impresia că trăim într-o societate care adoră mai mult decât oricare alta ,,știrile suculente”, ne înșelăm…….Multitudinea mijloacelor de comunicare, în special Mass-media, face ca aceste știri să fie mai accesibile, dar desigur că ceea ce nu vedem, pretindem că nu există și ne consumăm degeaba spunând că societatea actuală a ajuns în ,,climaxul imoralității”, când de fapt bârfitul a existat din totdeauna, însă nu se dispersa la o scară atât de mare, nu ajungea cu atâta ușurință și rapiditate la urechile oamenilor.
Creierele noastre- hardwired for gossip
Un lucru important de menționat este că, până și persoanele care se cred atât de mature, sau au o bază de principii morale puternică, au bârfit. De fapt, cu toții am făcut-o. Poate că ai vrut să îți ții prietenul cel mai bun departe de o persoană de care a fost îndrăgostit, pe care tu nu o considerai potrivită pentru el, sau poate că altcineva a primit laude pentru munca pe care tu ai făcut-o într-un proiect de grup și te-ai consumat atât de tare încât ai simțit nevoia să-i ții cuiva un discurs întreg în care ,, caracterizai” într-un mod foarte detaliat persoana respectivă.
Această abilitate de identificare și încadrare a comportamentelor în bune, sau rele, se dezvoltă începând de la doar 6 luni. Așadar, există șanse ca până și bebelușii să își judece partenerii de joacă. Greu de imaginat, așa-i?
Totul depinde de natura bârfei!
Luând în considerare toate cele spuse mai sus, probabil că vă așteptați ca eu să normalizez bârfitul și să vă spun ca este complet productiv și benefic pentru sănătatea voastră mentală. Însă, înainte de a trage concluzii nefondate, este esențial să încadrăm bârfitul în trei categorii: negativ, neutru și pozitiv, pentru a înțelege natura acestuia.
Conform unui studiu din 2019 al unui grup de psihologi, în care conversațiile unui număr de 467 de adulți participanți au fost înregistrate pe parcursul a 5 zile, 92.6% din grupul de participanți au bârfit în cursul acestor 5 zile. Acest lucru nu ar trebui să vă surprindă prea mult, însă ceea ce este interesant, este modul în care psihologii au clasificat bârfitul în cele 3 categorii menționate mai sus. Majoritatea bârfitului a fost de natură neutră. Ce înseamnă totuși acest lucru? Cum s-a determinat natura bârfei?
Natura știrii nu este dată de conținutul acesteia, ci de modul în care a fost utilizată, în ce scop a fost utilizată. Motivația și scopul conversației noastre sunt cele care determină dacă bârfitul este productiv, sau nu, sau dacă este un simplu schimb de informații. Poate că ar trebui chiar să redefinim ce este bârfa.
Bârfitul negativ este deseori asociat cu știrile mondene, cel pozitiv este cel care duce la înțelegerea propriilor sentimente, verbalizarea disconfortului nostru interior și înțelegerea propriilor motivații. Date ale Universității din California arată că bârfitul de natură pozitivă creează relații de încredere între oameni, reduce stresul, informează populația în timpul alegerilor și influențează votul, îmbunătățește piața de valori(stock market-ul) și reduce stresul. Așadar, putem vorbi oamenii pe la spate, fără a fi condamnați pentru acest lucru. Mai mult decât atât, tindem să facem acest lucru cu persoane a căror stil de viață și interese sunt similare cu ale noastre: vecini, colegi de clasă, sau de birou, ceilalți membrii ai grupului sportiv de care aparținem, sau a familiei, ș.a.m.d.
Stereotipuri
Revenind la studiul din 2019, o altă clasificare a fost realizată, de data aceasta în funcție de gen. Cu toate că femeile bârfesc mai mult decât bărbații, datele ne arată că, când vine vorba de natura pozitivă și negativă a bârfitului, există o diferență de doar 10% între cele două sexe. Un motiv pentru care atașăm etichete pe femei și îi pierdem din vedere pe bărbați, este că, adesea subiectele bârfei feminine sunt cele mai popularizate pe rețelele de socializare, ele fiind consumatorul principal și așadar cel vizat. Bărbații în schimb bârfesc mai mult despre sport, politică, sau sex.
Cu toate acestea, este de necontestat faptul că, indiferent de gen, extrovertiții sunt cei care bârfesc cel mai mult. Așadar, putem vedea mai veridic frecvența cu care un individ bârfește prin identificarea acestei trăsături de personalitate a individului. Extrovertiților le place să fie fie influenți, iar bârfa îi recompensează cu un sentiment al puterii, la fel cum știind că tu ești subiectul altei bârfe, îți dă un sentiment de inferioritate, de excludere. Bârfitul este considerat de unii sociologi ca fiind o abilitate socială a extrovertiților.
Studiul empiric are un rol semnificativ pentru sociologi și alți oameni de știință, însă, fără a găsi explicații științifice la aceste descoperiri, răspunsurile la întrebările pe care le avem vor continua să fie o enigmă.
Oamenii de știință au studiat fluxul de hormoni ai plăcerii din timpul bârfitului și au identificat rețele neuronale asociate cu acesta, și hormonii care se eliberează într-o discuție de această natură, printre care:
- Dopamina- hormonul fericirii- implicat în funcții cognitive importante precum atenția și învățarea
- Oxitocina- care generează sentimente de generozitate, empatie și încredere
- Serotonina- rol în reglarea somnului, a apetitului, a anxietății
Studiile arată că oamenii care bârfesc mai mult, au un cortex prefrontal mai dezvoltat,
arie cerebrală asociată cu controlul comportamental și abilitățile cognitive.
Progesterolul este hormonul care reduce anxietatea și crește calitatea relațiilor. Se spune că femeile care bârfesc au un nivel mai mare de progesterol decât cele care nu o fac.
Ce facem mai departe cu toate aceste informații?
Așadar, ar trebui, sau nu ca bârfitul să fie acceptat ca pe o activitate socială sănătoasă? Două cuvinte sunt îndeajuns pentru a răspunde acestei întrebări: Intenția contează.
Multe conflicte la școală, sau la locul de muncă pornesc dintr-o lipsă de empatie pentru ceilalți. Povestea pe care ne-o spunem nouă în legătură cu celelalte persoane și impresia greșită pe care ne-o formăm se datorează atât informațiilor limitate de care dispunem, cât și tendinței de a presupune că ceilalți sunt rău intenționați. Într-o situație de acest fel, există 3 agenți: – cel care declanșează bârfa se numește victimă (Agent 1)
- cel căruia îi este împărtășită bârfa se numește salvator (Agent 2)
- iar subiectul bârfei, sursa identificabilă, se numește persecutor (Agent 3)
Relațiile care se stabilesc între agenți sunt următoarele:
A1-A2- relație care oferă un confort de validare
A1-A3- relație caracterizată de un disconfort al confruntării
Spre exemplu, dacă un coleg de clasă întârzie la ore, sau dacă nu a știut să răspundă la întrebarea adresată de cadrul didactic, de cele mai multe ore, vei interpreta evenimentul în defavoarea lui, adică, vei presupune că este leneș și că nu știe să își organizeze timpul. Această convingere o vei împărtăși și cu colegul de bancă pentru a-ți verifica teoria și pentru aprobare din partea lui. Ca rezultat, ești recompensat de hormonii plăcerii despre care am vorbit mai sus și ajungi să fii convins de propriul creier că ești un Sherlock Holmes nedescoperit. Adică dacă până și colegii tăi îți pot confirma acest lucru, trebuie să fie adevărat.
Asta căutăm defapt când bârfim, să câștigăm validarea socială de care avem nevoie, să experimentăm încrederea în sine, iar mai apoi să îi invităm pe toți să își împărtășească propria parte de poveste, care probabil corespunde, sau o continuă pe a ta. E greu să nu fi de acord cu persoana care și-a pus încrederea în tine cu o informație atât de valoroasă, în plus, cine nu se bucură că nu este cel care este bârfit. O persoană cu încredere în sine scăzută s-ar putea simți chiar în pericol, știind că există posibilitatea să fie la rândul lui bârfit dacă nu aprobă instant. Uite un exemplu de conversație, în care am identificat agenții din triunghiul dramei.
A=agent; A1=victimă ;A2=salvator ,A3=persecutor.
A1,,Nu îmi vine să cred ce leneș a devenit Andrei( A3), nu știu ce se întâmplă cu el.”
A2,,Știu, așa-i ?! Nu numai că întârzie, dar nici nu mai iese cu noi după școală, să vezi ce a făcut ieri…”
Putem observa cum vorbitorul 1 își exprimă nemulțumirea cu privire la comportamentul lui Andrei. Vorbitorul 2 își joacă rolul la perfecție, întărind convingerile primului vorbitor și continuând povestea pentru a-i demonstra că se află în aceași echipă. Care este rezultatul? Cu siguranță că se va forma o relație de prietenie (mult spus) între cei doi vorbitori, pe baza elementului comun care îi leagă, și care va constitui viitorul subiect de discuție a acestora. De asemenea, putem observa modul de interpretare a comportamentului lui Andrei. Discuții de acest fel nu sunt direcționate spre rezolvarea de probleme.
Uite un alt exemplu de conversație care îl are în centru pe același băiat, însă intenția vorbitorilor și modul acestora de interpretarea a evenimentului este generos, plin de empatie și centrat pe rezolvarea problemei.
A1,,Nu îl mai recunosc pe Andrei(A3), oare ce s-a întâmplat cu el?”
A2,, Mă bucur că nu sunt singura care a observat, orice ar fi care îl face să fie în starea asta, nu trebuie să fie plăcut, sunt sigură că îi este greu. Haide să vorbim cu el!”
Andrei nu este de față nici în această discuție, însă cei doi vorbitori sunt generoși în intențiile lor și nu fac presupuneri, merg direct la sursă după ce au căzut de acord că există o problemă cu Andrei. Acesta este fundamentul atribuției eronate.
Fundamentul atribuției eronate și Iluzia prejudecății de superioritate
Acum, dacă tu ai fi cel care întârzie, ce concluzii ai trage, că ești leneș? Mă îndoiesc. În schimb, ai găsi mijloace prin care să te justifici: trafic, somn insufficient, ceartă cu un părinte,etc. Ca oameni, suntem concepuți în așa fel încât să ne judecăm pe noi mai favorabil, și pe alții cu mai multă severitate. Acestea reprezintă scurtături pe care creierul nostrum le face în fiecare zi, convingeri care să ne favorizeze pe noi. În alte cuvinte, e mai ușor să ne vedem pe noi în postura de victimă, decât este să găsim argumente care să justifice comportamentul colegilor noștri de muncă, sau ce clasă. Toate acestea pot fi sintetizate într-un singur principiu numit iluzia prejudecăților de superioritate.Acest principiu poate fi redat și sub forma unui experiment:
Pentru a-și testa teoria , cercetătorii au rugat mai mulți șoferi să se evalueze. 93%din ei s-au spraevaluat, considerând că se află deasupra mediei.
Presupuneri generoase
Poate că primești un răspuns răutăcios de la chelnerița care te servește, sau profesorul de chimie îți dă un 3 pentru că ,,i-ai răspuns înapoi”. Poate că profesoara nu știe să facă diferența între un monolog și un dialog, poate că este o ființă mizerabilă…., sau poate că aceasta s-a deschis în trecut față de elevii săi, iar aceștia au profitat de bunătatea ei. Poate că, chelnerița este o morocănoasă, sau poate că și-a pierdut un membru al familiei recent, sau simte că nu își găsește locul.
Rea-voința și ura ne fac nouă mai mult rău decât oricărui altcuiva, chiar dacă presupunerea noastră este greșită, măcar ne vom putea atrena abilitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective, vom putea conviețui în armonie. Nu încercăm să le găsim scuze, încercăm să îi înțelegem, cu alte cuvinte, să le dăm o șansă.
Nu ce spui contează, ci cum o spui și de ce o spui
Soluția problemelor noastre de comunicare la școală, locul de muncă și în orice alt mediu în care ne aflăm, este orientarea înspre perspectiva altor persoane. Nu uitați, nu ce spui contează, ci cum o spui și de ce o spui.
Melania Balint
