Un incendiu de proporții a izbucnit astăzi în localitatea Zerind, județul Arad, afectând un saivan și mai mulți baloți de paie. Flăcările s-au extins rapid, generând un fum dens vizibil de la distanță.
La fața locului intervin în aceste momente pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu și al Gărzii de Intervenție Chișineu Criș, care acționează cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Potrivit informațiilor transmise de autorități, intervenția este în desfășurare și se depun eforturi susținute pentru localizarea și lichidarea incendiului. Ard zeci de baloti de paie si acoperisul saivanului
Până în acest moment, nu se cunoaște dacă în interiorul saivanului se aflau animale
DM
Foto Arhivă