Polițiștii din Arad au pus în aplicare patru mandate de arestare europene emise de autoritățile austriece pe numele unor bărbați din Nădab, cercetați pentru zeci de furturi de materiale și utilaje de construcții.
La data de 28 august, în urma schimbului de informații realizat prin Biroul Sirene al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Arad, împreună cu cei ai orașului Chișineu-Criș și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 4 mandate europene de arestare.
Mandatele au fost emise de autoritățile din Austria pe numele a patru bărbați cu vârste cuprinse între 32 și 41 de ani, toți din localitatea Nădab. Aceștia sunt cercetați pentru 33 de infracțiuni contra patrimoniului, comise pe teritoriul Austriei.
Conform anchetatorilor, gruparea era specializată în furturi de materiale și utilaje de construcții, provocând pagube semnificative.
Cei patru bărbați urmează să fie prezentați magistraților de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care vor decide măsurile legale ce se impun.
Poliția Română colaborează constant cu autoritățile din statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Biroului Sirene, în vederea punerii în aplicare a mandatelor europene de arestare și combaterii criminalității transfrontaliere.