Percheziții domiciliare în Arad într-un dosar de trafic de droguri. Șapte persoane reținute

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au destructurat o grupare suspectată de trafic de droguri de mare risc, în urma unei ample acțiuni desfășurate în județul Arad.
Ancheta vizează 7 persoane – șase bărbați și o femeie – cu vârste cuprinse între 16 și 56 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc, efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Potrivit probatoriului administrat, pe parcursul anului 2025, trei dintre persoanele cercetate, membri ai aceleiași familii, cu sprijinul unei alte persoane, minoră, ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut diferite cantități de drog de mare risc, sub formă de substanță cristalină 2MMC. Tranzacțiile s-ar fi realizat direct, la prețuri cuprinse între 150 și 1.850 de lei.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că aceștia ar fi reprezentat o sursă de aprovizionare pentru alte trei persoane, care ar fi achiziționat drogurile în scopul revânzării. În plus, în sarcina uneia dintre persoanele cercetate s-a reținut că, în luna ianuarie 2026, ar fi procurat, manipulat și comercializat și substanțe psihoactive de tip 4-BMC.
În urma celor 10 percheziții domiciliare efectuate la data de 9 februarie, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe doze de substanță cristalină 4-CMC (drog de mare risc), canabis, obiecte purtând urme de substanță, suma de 10.400 de lei și 1.170 de euro, precum și alte mijloace de probă. Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate și alte cantități de substanțe interzise.
Autoritățile subliniază că drogurile retrase de pe piață ar fi putut ajunge la tineri și elevi, categorie considerată extrem de vulnerabilă, din județul Arad.
La data de 9 februarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor 7 persoane. Astăzi, 10 februarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a 5 dintre acestea și arestarea la domiciliu a unei alte persoane, pentru 30 de zile. Față de cea de-a șaptea persoană a fost luată măsura controlului judiciar.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

La staţiile de carburanţi,motorina costă 9,06 lei/l,benzina 95, 8,16 lei/l iar cea de 98 se apropie de 9 lei. Scumpirea carburanților continuă . . .

Cu puțin timp în urmă, o femeie de 67 de ani a fost lovită de un autoturism în intersecția din fața Spitalul . . .

Un incendiu violent a izbucnit vineri dimineață, în jurul orei 05:40, la o locuință din Șeitin, mobilizând de urgență pompierii militari din . . .

În dimineața zilei de 26 februarie 2026, în jurul orei 06:00, pompierii militari din cadrul ISU Arad au intervenit pentru stingerea unui . . .

Articole POPULARE

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost inclus în Programul Național de Acțiuni Prioritare – AP USTACC (Unități de Supraveghere și . . .

Un bărbat de 37 de ani din Arad este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier, fiind sub influența alcoolului. . . .

Un adolescent de 17 ani din Ineu a fost reținut de polițiști după ce ar fi încercat să fure o bicicletă din . . .

Primăria Arad dă startul campaniei de curățenie de primăvară Aradul Curat, care se va desfășura în perioada 9 martie – 3 aprilie . . .