Percheziții la membrii unei rețele specializată în trafic de migranți

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și al procurorilor de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată – Structura Centrală, au desfășurat recent o amplă operațiune de destructurare a unui grup infracțional organizat specializat în traficul de migranți. Acțiunea a inclus 9 percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea, Sibiu și Gorj.

Investigațiile au relevat faptul că, în cursul anului 2024, un grup format din cetățeni români și srilankezi a inițiat o rețea infracțională de tip piramidal, având ca scop obținerea de beneficii financiare substanțiale din traficul de migranți. Gruparea a operat atât înainte, cât și după aderarea României la spațiul Schengen, implicându-se în racolarea și transportarea migranților din Sri Lanka, care se aflau în România cu vize de muncă. Aceștia erau pregătiți pentru a fi îmbarcați în mijloacele de transport cu scopul de a trece fraudulos frontiera către Vestul Europei.

Pentru fiecare migrant, membrii grupului organizat primeau sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de euro, care erau ulterior distribuite în funcție de poziția ierarhică și gradul de implicare al fiecărui membru în activitatea infracțională.

Audierile persoanelor implicate se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar acțiunea beneficiază de suportul polițiștilor din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate din Vâlcea, Sibiu și Gorj, precum și al jandarmilor din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

“Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

Atunci când au ieşit din sala de judecată, incătuşaţi, cei doi au avut atitudini total diferite. Unul dintre ei, cel angajat recent, . . .

Polițiștii din Sebiș au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 52 de ani, după ce acesta ar . . .

În cadrul operațiunii ,,Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, . . .

Polițiștii au pus în aplicare, în această dimineață, un număr de 11 mandate de aducere și un mandat de percheziție domiciliară la . . .

Articole POPULARE

În ziua de 11 iunie 2025, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au luat parte la o acțiune de repopulare . . .

Un incendiu a izbucnit la o anexă a unei case particulare din localitatea Zimandu Nou. La fața locului intervin echipaje ale Detașamentului . . .

Tinerii arădeni care își doresc o carieră de ofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie până pe data de 20 iunie a.c. . . .

Bulevardul Revoluției, tronsonul de la Palatul Administrativ la Teatru va găzdui evenimentul Open Boulevard, care va oferi posibilitatea arădenilor să se plimbe, . . .