Peste 40 de tone de substante periculoase, indisponibilizate de politisti

La data de 9 aprilie 2025, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad au verificat o societate comercială, din comuna Bârsa.

În urma controlului, a reieșit că nu au fost respectate condițiile legale pentru păstrarea și depozitarea produselor cu conținut periculos, nefiind aplicate măsurile obligatorii de protejare a pesticidelor și nefiind respectate normele de depozitare.

Astfel, au fost descoperite și amplasate pe drumul principal, pe paleți și pe sol, în stări diferite de degradare, aproximativ 30.325 de kilograme de substanță de azotat de amoniu, 8.000 de kilograme de îngrășământ conținând azot, fosfor și potasiu și 1.800 de kilograme de nitrat de amoniu.

Într-un garaj, cu rol de depozit, au mai fost descoperiți 67 de litri, precum și 12 kilograme de produse pentru protecția plantelor, cu termenul de valabilitate expirat.

 

Totodată, spațiul nu ar fi respectat normele legale de depozitare a acestor substanțe.

 

Substanțele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor care au devenit deșeuri, neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase și poluare.precizeaza Biroul de presa al IPJ

 

 

 

 

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

Războiul din Orientul Mijlociu a blocat, cel puțin temporar, exportul de miei către țările arabe. După ce anul trecut nu au reușit . . .

Un incendiu a izbucnit luni la o locuință situată pe strada Clopotului din municipiul Arad, pompierii intervenind de urgență pentru stingerea flăcărilor. . . .

Un bărbat de 23 de ani, din județul Timiș, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit de furt în scop de folosință, . . .

Un accident rutier a avut loc duminică, în municipiul Arad, la intersecția străzilor Dorobanților și Griviței, unde o motocicletă și un autoturism . . .

Articole POPULARE

Războiul din Orientul Mijlociu a blocat, cel puțin temporar, exportul de miei către țările arabe. După ce anul trecut nu au reușit . . .

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în zona Palatului Administrativ. O motociclistă, care avea și o persoană pe . . .

Un incendiu a izbucnit luni la o locuință situată pe strada Clopotului din municipiul Arad, pompierii intervenind de urgență pentru stingerea flăcărilor. . . .

Un bărbat de 23 de ani, din județul Timiș, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit de furt în scop de folosință, . . .