Poveste cu iz penal la Colegiul Național Moise Nicoară

Ceea ce a pornit dintro joacă a devenit o poveste cu iz penal. Un elev de la Colegiul Moise Nicoară este în mijlocul unui scandal, după ce a  modificat pozele unor colege, cu ajutorul AI, mai exact lea dezbrăcat. Cazul scoate în evidenţă o altă realitateLegea penală nu prevede cyber bulling ul în categoria de infracţiuni

Povestea cu elevele dezbrăcate în poze, cu ajutorul AI, a inteligenţei artificiale deci,veche de aproape un an, nu ar fi ieşit la iveală, dacă adolescentul de clasa a XIa nu ar fi comiso din nou. La sfârşitul săptămânii trecute, a scris numărul de telefon al uneia dintre colegele sale pe oglinda din baia băieţilor cu menţiunea Call Me for a Good Time. Cum fata a primit mai multe telefoane, chiar şi din exterior, sa speriat şi a anunţat imediat conducerea şcolii. Aşa sa aflat că la începutul lui 2024, elevul de 17 ani, bun la informatică, a luat pozele a 11 colege de pe reţelele sociale şi, cu ajutorul unei aplicaţii, lea dezbrăcat. Băiatul a trimis pozele unui coleg, care la avertizat că greşeşte, dar şi uneia dintre fete, căreia ia promis că le va şterge. Povestea recentă a obligat conducerea liceului să ia măsuri. A fost anunţată polţia iar părinţii celor implicaţi au fost chemaţi la şcoală. Diana Achim, director Colegiul Naţional Moise Nicoară “ Părinţii elevului au înţeles gravitatea faptei în momentul în care au vorbit cu părinţii fetelor şi au înţeles cât de afectaţi au fost cu toţii. Băiatul nu a venit azi la şcoală. Îi este ruşine” Întâmplarea arată cât de nocivă poate fi utilizarea AI în astfel de scopuri. Chiar dacă în majoritatea şcolilor din judeţ au loc ore preventive legate şi de cyber bulling, in realitate fenomenul este tot mai des întălnit. In regulamentele şcolare, cyber bullingul este pedepsit cu nota scăzută la purtare şi chiar cu exmatricularea, însă legea penală nu prevede sancţiuni. Poate fi asimilat cu hărţuirea, dar trebuie demonstrată repetitivitatea. Deocamdata, conducerea liceului nu a hotărât ce sancţiuni să aplice şi aşteaptă  un răspuns de la poliţie. In Statele Unite ale Americii, un scandal legat de cyber bulling  şi poze  ale elevelor modificate cu ajutorul AI, a dus la închiderea şcolii respective.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

La staţiile de carburanţi,motorina costă 9,06 lei/l,benzina 95, 8,16 lei/l iar cea de 98 se apropie de 9 lei. Scumpirea carburanților continuă . . .

Cu puțin timp în urmă, o femeie de 67 de ani a fost lovită de un autoturism în intersecția din fața Spitalul . . .

Un incendiu violent a izbucnit vineri dimineață, în jurul orei 05:40, la o locuință din Șeitin, mobilizând de urgență pompierii militari din . . .

În dimineața zilei de 26 februarie 2026, în jurul orei 06:00, pompierii militari din cadrul ISU Arad au intervenit pentru stingerea unui . . .

Articole POPULARE

UTA a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susținut la Clinceni cu Metaloglobus București, echipa clasată pe ultimul loc. Meciul s-a disputat . . .

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au desfășurat, în data de 6 martie, o acțiune amplă pentru reducerea riscului rutier la . . .

O postare apărută pe Facebook, în comunitatea din Vladimirescu, a stârnit îngrijorare după ce un locuitor a semnalat că doi copii, „nu . . .

De mai bine de o oră, un avion de mici dimensiuni survolează în mod repetat cerul municipiului Arad, atrăgând atenția și curiozitatea . . .