După ce președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a făcut o vizită fulger la Arad și a scos la lumină ceea ce părea bine ascuns sub preș, prefectul Mihai Pașca a decis că e momentul să afle ce nu merge la Protecția Consumatorului Arad. Așa că, nici mai devreme, nici mai târziu, a convocat o întâlnire cu conducerea locală a CJPC și, pentru un plus de autoritate, a discutat și la telefon cu șeful ANPC.
Rezultatul? Un comunicat de presă în care aflăm că… vor urma controale mixte și că prefectul încurajează arădenii să reclame neregulile la CJPC. Ați înțeles bine! Nu ni se spune ce probleme au fost identificate în funcționarea instituției locale, ci ni se oferă asigurări că, de acum încolo, se va colabora mai bine. Cu cine? Cu toată lumea! Cum? Prin acțiuni comune de control, lunare cel puțin, pentru că, nu-i așa, asta lipsea, o nouă promisiune de controale, în condițiile în care cele deja existente nu par să fi fost prea eficiente.
Prefectul a transmis, de asemenea, un mesaj ferm proprietarilor de afaceri, să respecte legea! Ce veste! Se pare că până acum nu fusese clar că sănătatea și drepturile consumatorilor sunt importante. Dar, pentru cei care mai aveau dubii, iată că autoritățile sunt dispuse să îi asculte pe antreprenori și să îi sprijine, atât timp cât nu au abateri grave. Cât despre ce înseamnă „grav” sau de ce a fost nevoie să vină Piedone să pună lucrurile în mișcare, aceste detalii ne scapă.
Așadar, după o întâlnire menită să clarifice ce nu merge la CJPC Arad, am primit doar promisiuni de colaborare, îndemnuri la sesizări și o reasigurare că legea trebuie respectată. Dacă asta era tot ce lipsea pentru ca lucrurile să funcționeze bine, atunci Aradul poate răsufla ușurat!
D.M.