Compania de Apă Arad informează utilizatorii că, din cauza temperaturilor scăzute și a fenomenului de îngheț–dezgheț, au fost înregistrate numeroase avarii la instalațiile de alimentare cu apă neprotejate, în special la apometre și căminele de apometru.
Echipele Companiei de Apă Arad intervin pentru soluționarea sesizărilor, însă în cazul contoarelor înghețate amplasate pe domeniul privat, responsabilitatea revine utilizatorilor, iar reluarea furnizării apei se face numai după înlocuirea contorului deteriorat.
Recomandări:
-izolați corespunzător robinetele și conductele;
-verificați căminul de apometru (capac închis, fără infiltrații);
-nu călcați pe instalația hidraulică și pe contor;
Contoarele deteriorate pe spațiul privat se înlocuiesc pe cheltuiala utilizatorului.
Nu utilizați apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezghețarea apometrelor.
Obligația de protejare a contoarelor este prevăzută în Regulamentul serviciului de apă și canalizare și în contractul de furnizare.
Relații Clienți: 0257 270 843 / 0257 270 853 / 0257 708 555