Şcoala în care atât profesorii, cât şi elevii poartă uniforme

Dacă intri în cancelaria şcolii din Ususău, toti dascălii sunt îmbrăcaţi la fel.E uniforma şcolii, în albastru şi bleu marin, pe care o poartă cu mândrie. În clase şi în pauze, elevii poartă şi ei uniforme. E un soi de complicitate tăcută, ce îi face să se simtă parte din acelaşi grup. Silviana Spătariu, învăţătoare “ Erau deja discuţii despre haine, între elevi, cât a costat bluza sau pantofii. Ajunsese un soi de bulling, aşa că uniformele au eliminat orice fel de discriminare. Chiar dacă, la început, unii elevi nu au fost încântaţi să poarte uniforme, ceea ce ia convins a fost tocmai faptul că şi dascălii le poartă. Loredana Buga, învăţătoare: “Au fost aşa fericiţi să mă vadă în uniformă. Mi-au zis, Doamna sunteţi îmbrăcată ca o poliţistă”. Directorul şcolii, Valentin Rachity, spune că uniformele au fost plătite de fiecare în parte. Unul dintre părinţi a venit cu idea de a folosi bursele sau tichetele educaţionale pentru achitarea uniformelor, ceea ce  a rezolvat problema şi pentru cei care nu aveau bani pentru ele.

Uniformele şcolare au costat între 300 şi 400 de lei, în funcţie de numărul de piese. Marius Gondor, inspector şcolar general “ Iniţiativa e unică nu doar în judeţ, cred că şi în ţară”

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de M.T.M., acuzat că a încălcat ordinul . . .

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit peste 54.000 de țigarete ascunse ingenios într-un microbuz condus de . . .

Polițiștii Secției 7 Rurală Lipova au efectuat, în 4 decembrie, trei percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal privind comiterea unor furturi . . .

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad anunță că procurorii au dispus, la 3 decembrie 2025, . . .

Articole POPULARE

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad marchează un an de la deschiderea Camerei speciale de audiere a minorilor – . . .

  După șase ani de procese, un arădean a reușit să obțină în instanță recunoașterea unei suferințe care i-a marcat pentru totdeauna . . .

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de M.T.M., acuzat că a încălcat ordinul . . .

Primăria Municipiului Arad anunță instituirea unei modificări temporare a sensului unic de circulație pe strada Ecaterina Teodoroiu, în zona Parcului Reconcilierii. Decizia . . .