Orașul nostru intră, cu pași apăsați, în era urbanismului tarifat. Mai precis, în Arad, parcarea devine un adevărat sport național pentru portofel. Fiecare bulevard, fiecare străduță și, probabil, în curând și locurile de pichetare pe trotuare vor fi supuse inevitabilului tribut. Noua reglementare, elegant ambalată în limbaj birocratic, face din zona 0 și, mai recent, zonele 1 și 2, o vastă pânză de păianjen menită să prindă în plasă toți șoferii. Și, evident, să îi scuture de bani. Nimeni nu trebuie să scape…..
Întrebarea este: pentru ce?
Plătim impozite anuale pentru mașini, deloc simbolice, cu speranța naivă că, poate, acești bani se întorc într-o infrastructură decentă. Dar în loc de drumuri fără gropi, iluminat funcțional sau locuri de parcare măcar teoretic gratuite în oraș, avem parte de abonamente nelimitate la frustrare.
Să facem un calcul: impozitul anual e deja o sumă considerabilă. Apoi, un abonament sau taxa zilnică de parcare. Și, bonus, dacă ai ghinionul să uiți să plătești în cele 10 minute fatidice, sancțiunile sunt aici să îți amintească cine e șeful. Nici nu mai merită menționat că, până să pornești aplicația TPARK sau să trimiți SMS-ul cu pricina, câteodată te împiedici de o infrastructură digitală mai lentă decât logica acestor măsuri.
În esență, de la primărie până la administratorii parcărilor, se transmite același mesaj: spațiul public nu mai există. E doar o halcă de asfalt pe care o plătești. Pe bucățele.
Ironic, noțiunea de impozit se golește complet de sens în acest context. Plătim ca să ne întreținem străzile și apoi plătim iarăși ca să le folosim. Cu astfel de politici, e doar o chestiune de timp până când respiratul în centrul orașului va fi taxat separat, de ce nu? Aerul din Zona 0 ar putea avea o taxă premium!
Însă întrebarea care rămâne, cu un sarcasm amar, e aceasta: ce plătim, de fapt, cu sutele de lei pe care le vărsăm anual în bugetul public? Plătim pentru un oraș mai bun? Sau pentru unul în care libertatea de mișcare devine doar un alt serviciu de lux?
D.M.
Comentarii (0)