Un tânăr de 33 de ani, ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă și cu insuficiență respiratorie acută, a fost salvat în urma unei intervenții neurochirurgicale de urgență. Acesta s-a accidentat grav ,în urma unui accident cu bicicleta.
Investigațiile au evidențiat un hematom extradural masiv, care exercita o presiune critică asupra creierului, hemoragie subarahnoidiană și multiple fracturi ale craniului și feței.
Medicii au intervenit imediat, efectuând o craniectomie decompresivă extinsă și evacuând hematomul care îi punea viața în pericol.
După o evoluție postoperatorie dificilă, cu îngrijiri în terapie intensivă și traheostomie temporară, pacientul a avut o recuperare neurologică favorabilă. După aproximativ șase săptămâni de spitalizare, a fost externat cu scorul GCS 15, valoarea maximă a scalei de evaluare a stării de conștiență.
Sub coordonarea medicului curant, dr. Bogdan Adina, medic specialist neurochirurg, la îngrijirea pacientului a contribuit o echipă multidisciplinară de medici, asistenți medicali, infirmieri și brancardieri din cadrul SCJU Arad.
Tânărul va avea nevoie în continuare de recuperare și de o intervenție de cranioplastie pentru corectarea defectului osos cranian.
După o luptă de șase săptămâni, evoluția sa reprezintă un rezultat încurajator și evidențiază importanța intervenției rapide și a muncii în echipă în cazurile medicale extreme.
Comentarii (0)