Țigări de contrabandă, în valoare de peste 34.000 de lei, descoperite în podeaua unui autoturism la Nădlac

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva–Nădlac, au descoperit peste 26.000 de țigarete ascunse în podeaua unui autoturism, condus de un cetățean bulgar.
Incidentul a avut loc în data de 1 februarie 2026, când polițiștii au desfășurat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.
În urma controlului amănunțit al mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe pachete de țigări ascunse în podeaua autoturismului, sub materialul textil. Șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru produsele respective.
Persoana și autoturismul au fost conduse la sediul instituției pentru verificări suplimentare, unde s-a stabilit că în vehicul se aflau peste 26.000 de țigarete, cu o valoare estimată de peste 34.000 de lei.
În cauză, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau fiind marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita prevăzută de lege. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

La staţiile de carburanţi,motorina costă 9,06 lei/l,benzina 95, 8,16 lei/l iar cea de 98 se apropie de 9 lei. Scumpirea carburanților continuă . . .

Cu puțin timp în urmă, o femeie de 67 de ani a fost lovită de un autoturism în intersecția din fața Spitalul . . .

Un incendiu violent a izbucnit vineri dimineață, în jurul orei 05:40, la o locuință din Șeitin, mobilizând de urgență pompierii militari din . . .

În dimineața zilei de 26 februarie 2026, în jurul orei 06:00, pompierii militari din cadrul ISU Arad au intervenit pentru stingerea unui . . .

Articole POPULARE

Situația locurilor de muncă din Arad se înrăutățește de la o lună la alta, iar autoritățile nu pot estima când se va . . .

Două persoane au fost reținute de polițiști după o acțiune amplă care a dus la descoperirea a peste 4,6 milioane de țigarete . . .

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit un autoturism în valoare de aproximativ 25.000 de euro, căutat . . .

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a fost inclus în Programul Național de Acțiuni Prioritare – AP USTACC (Unități de Supraveghere și . . .