Polițiștii de imigrări din Arad au organizat o misiune de îndepărtare sub escortă pentru trei străini aflați ilegal în România: doi cetățeni din Nepal și unul din Sri Lanka. Aceștia au fost escortați până la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și îmbarcați spre țările lor de origine.
Cetățeanul din Sri Lanka a venit în România în 2019 pentru muncă, însă a fost prins recent încercând să treacă ilegal frontiera. Cei doi nepalezi, care au ajuns în 2024, nu și-au reglementat șederea și, după ce nu au respectat termenul de plecare voluntară, au fost prinși la graniță.
Operațiunea, desfășurată cu sprijinul jandarmilor din mai multe județe, s-a încheiat fără incidente. Cei trei au primit interdicție de a intra în Uniunea Europeană pentru perioade între 6 luni și 3 ani.
Autoritățile atrag atenția asupra respectării regulilor de ședere și subliniază că vor continua să ia măsuri ferme împotriva celor care le încalcă.
D.M