Universitatea Craiova – UTA 4-2 și atât

Jocul bun făcut de UTA în prima etapă, contra celor de la Rapid, a dat speranțe multor suporteri arădeni pentru disputa de la Craiova dar și celor din club. Până la urmă, jucătorii antrenați de Mircea Rednic au aflat care le este volarea iar cei care au crezut exagerat în ei ajung să fie mai realiști.
Practic, în ambele reprize jucătorii lui Gâlcă au avut mingea iar arădenii au alergat după ei. Lipsa de omogenitate și mai ales viteza redusă au dat impresia că doar atunci s-au întâlnit. Majoritatea au încercat rezolvări individuale din care nu a ieșit nimic.
Oltenii au deschis scorul în prima repriză, după o lovitură de colț în care Zajkov nu a avut marcaj iar UTA a reușit egalarea în minutul 45+1 la prima fază în care jucătorii din atac au colaborat. Prima parte s-a încheiat 1-1.
Ne așteptam ca UTA să revină în joc, cum s-a întâmplat în prima etapa la Arad dar posesia a fost tot a gazdelor. Paradela și Baiaram au adus scorul la 3-1 fără mari eforturi, după greșeli mari în apărare, astfel că moralul delegației arădene a căzut. Reușita lui Benga din minutul 90+2, care a finalizat cu capul la un corner executat de Fabry, a fost repede uitat pentru că Mitriță a restabilit imediat diferența de două goluri și rezultatul final.
Cu siguranță, la UTA se simte lipsa a doi dintre jucătorii lăsați să plece în această vară, Kevin Luckassen și Marko Stolnik.
După două meciuri, se poate observa că trei dintre cei aduși în vară Râpă, Costache și Dumiter nu s-au intergrat în lot și par separați de restul colegilor. Halaf a făcut unele demonstrații tehnice interesante pe partea stângă însă dispare din joc și dă impersia că nu participă la faza defensivă. Raul Cristea încearcă să confirme așteptările antrenorului dar nu pare să aibă capacitatea să ia locul lui Rareș Pop. Poate ar putea fi încercat și Ahmet Ekmecki.
Probabil, în următorul joc poarta va fi apărată de Iliev.
Etapa următoare, UTA va evolua la Arad împotriva lui U Cluj, luni, 29 iulie, ora 18.30.
Echipe:
U Craiova: L. Popescu – Căpăţână (’67, Vlădoiu), Maldonado, Zajkov, Badelj (’55, Bancu) – Creţu (’67, Mekvabishvili), Houri – Bană (72, Baiaram), Mitriţă, Paradela – Koljic (’72, Mora). Antrenor: Costel Gâlcă.
UTA: R. Popa – Râpă (’80, Trif), Conte, Benga, Rodrigues – C. Mihai (’58, Halaf), Van Durmen – Costache (’58, R. Cristea), J. Pedro (’80, Fabry), Omondi – Ezekiel (’80, Dumiter). Antrenor: Mircea Rednic

Arbitri: Andrei Chivulete – Sebastian Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare) și Andrei Antonie (Bucureşti).
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj-Napoca), Viorel Ilinca (Pitești).
Stadio: Ion Oblemenco. Spectatori 7763.

Au marcat:
1-0 Zajkov (35), 1-1 Ezekiel (45), 2-1 Paradela (58), 3-1 Baiaram (72), 3-2 Benga (90+2), 4-2 Mitriță (90+3).

Posesie: 63% – 37%
Ocazii de gol: 20-8
Șuturi pe poartă: 8-5
Şuturi pe lângă poartă: 8-2
Cornere: 8-3

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

“Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 10.40, polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac împreună cu cei ai Sectorului . . .

La Nădlac, în mijlocul câmpului, se află o fermă de taurine ridicată din fonduri europene. Cu un million şi jumătate de euro, . . .

Două echipe chirurgicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au realizat cu succes o intervenție chirurgicală dificilă, care a salvat viața . . .

Începând cu ora 10:30, pompierii militari arădeni participă la un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, desfășurat la Policlinica CFR . . .

Articole POPULARE

În data de 23 mai 2025, în jurul orei 23:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu . . .

Echipele Companiei de Apă Arad intervin în această seară în mai multe zone din municipiu pentru a limita efectele precipitațiilor abundente din . . .

Trafic blocat pe Autostrada A1, sensul de mers spre Arad, după ce plasa de protecție a unui pod în construcție s-a desprins . . .

Pompierii arădeni au intervenit în această seară, începând cu ora 20:40, pentru evacuarea apei din șase gospodării din municipiul Arad, în urma . . .