Update Accident. Ce spune ISU

În data de 15 ianuarie 2026, în jurul orei 03:30, pompierii militari arădeni au intervenit în urma unui accident rutier produs în orașul Curtici, în care a fost implicat un autoturism.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, a intervenit și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care două încarcerate. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora, însă, din nefericire, una dintre victime prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la locul evenimentului de către echipajul medical.
Celelalte două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Distribuie acest articol

Articole ASEMĂNĂTOARE

0 Opinii
Inline Feedbacks
View all comments

Anunturi PUBLICE

RECLAMA TA AICI!

„Suntem interesați să promovăm afacerea ta pe site-ul nostru. Te rugăm să ne contactezi pentru mai multe detalii și să discutăm despre posibilitățile de colaborare.”

Ultimile EVENIMENTE

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Gurahonț a fost rănit grav, duminică, în timpul unei partide de vânătoare la fazani organizate în . . .

Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs la ieșirea din municipiul Arad spre localitatea Zimand. În urma . . .

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au deschis un dosar penal după ce, la data de 4 februarie 2026, au descoperit . . .

De mai bine de trei ani, locuitorii satului Mândruloc, din județul Arad, trăiesc cu teamă din cauza a doi câini de talie . . .

Articole POPULARE

Primarul Municipiului Arad, Călin Bibarț, a transmis o scrisoare oficială senatorilor și deputaților de Arad prin care le solicită sprijinul pentru o . . .

Pentru pacienții care au trecut prin afecțiuni neurologice, recuperarea este mai mult decât o etapă medicală – este drumul înapoi spre autonomie. . . .

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Poliției Rutiere al IPJ Arad și . . .

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Gurahonț a fost rănit grav, duminică, în timpul unei partide de vânătoare la fazani organizate în . . .